vineri, 23 aprilie 2010

Salutul romAnesc

Salut! Sunt român. Nu cerșesc. Muncesc. Învăț. Singurul „delict” pe care îl comit din când în când este să copiez de pe ici pe colo la examene (cineva mi-a zis că asta înseamnă cercetare așa că nu mă simt prea vinovat). Nici măcar nu conduc beat. Deși mai fumez din când în când.

Am pielea ciocolatie. Am un accent ciudat, și am tendința să înjur oamenii atunci când nu imi fac pe plac. N-am mustață. Nu port pălării cu bolta mare. Nici măcar șepci. Nu fur. Doar de la prieteni... mâncare. Și numai când îmi e foame.

Haha! Înțeleg acu! Foamea mă motivează. Numai că pentru a-mi procura hrana muncesc. Fie stau în frig și mătur pe jos, fie plec din țară ca să fiu servitor umil altor popoare, fie mă îmbrac la costum și în fiecare dimineață ocup un scaun directorial la un birou. Dar muncesc. Și apoi mănânc.

Apoi ajung acasa. Unde mă aștepată niște copiii. Care au fost, merg sau vor merge la școală. Vorbesc o limbă lină, calmă, dulce, românească. Ei au învățat că prin muncă pot să fie mari. Așa că învață sau muncesc și ei ca mine, din greu. Și au mai înțeles că e rușinos să întindă mâna să ceară ceva. Și nu o fac. Pentru ca eu nu o fac. Pentru că părinții mei nu au făcut-o. Pentru că bunicii mei nu au făcut-o. ș.a.

Am și o nevastă, sau sunt femeie. Nu mă dezbrac decât în intimitate. Nu imi vând carnea și apoi povestesc despre țara de origine. Mi-e rușine. Pentru că am și alte calități.

Și apoi... vad eu, vezi tu, vede el, vede ea, vede el, vedeți voi și ei  niște comedianți francezi care parodiază o etnie, pe care nu o cunosc, pe care o identifică cu o țară, care țara are oameni plictisiți și agasați de aceleși comentarii.

ROMÂNII NU SUNT ȚIGANI! ȚIGANII SUNT NOMAZI, NU STAU NUMAI PE TERITORIUL ROMÂNIEI! DACĂ TOT VĂ LANSAȚI ÎN TRUISME MĂCAR INFROMAȚI-VĂ PUȚIN ÎNAINTE!

Disclaimer. Acest articol este un răspuns la Salutul Românesc parodiat, acum ceva timp,  de niște actori francezi. Acest filmuleț a făcut înconjurul lumii.


Un comentariu:

Unknown spunea...

curat murdar coane Igor