Nu prea suntem noi fraţi...

De la un timp tot aud povesti cum că „fraţii” noştri de peste Prut vor să scape de ruşi şi să se alăture europenilor, democraţi. No bine, avură zilele trecute referndum pentru a schimba modul de a alege preşedintele (adica nu de Parlament ca până acu ci de norod, ca peste Prut) – sau altfel spus, au avut de ales între o metoda transparentă de a frauda alegerile (Moldova – style) şi o metodă mai complicată de a le frauda (ce-ţară-democratică-vrei-tu – style). Problema numirii preşedintelui de către Parlament este că primul numeşte apoi primul ministru, care numeşte Executivul, care se ocupă de economia ţării şi care satisface nişte interese evidente.

Cu alte cuvinte, moldovenii au fost prea ocupaţi cu alte alea şi nu prea s-au dus să voteze referendumul. Prin urmare, metoda de alegere a preşedintelui a rămas tot prin numire de catre Parlament. Şi unde e problema în asta? Am afirmat ceva mai sus că este o metodă transparentă de a frauda votul. Şi anume, cei 101 (sau 61) de parlamentari moldoveni pot fi uşor constrânşi să aleagă pe cineva. Pentru că sunt puţini, şi pentru că reprezintă nişte interese, sau pentru că fac parte din nişte partide, sau pentru că pur şi simplu au o nevastă şi copii acasă care vor să mănânce. Astfel, povestea cu alesul unui individ (preşedinte în cazul lor) de norod e mai complicată. Că la alegeri naţionale se prezintă la vot mai multă lume decât 61 de omuleţi, care poate nu sunt de acord cu omuleţul-şef plăcut de cei cu interese majore; prin urmare constrângerea lor să aleagă pe cine vrea muşchiu oamenilor cu bani (stiu ca plural ar fi muşchii) e cam complicat, başca după ce s-a răsculat studenţimea ar cam fi fost nişte lume de peste graniţe cu ochii pe ei, ceea ce înseamnă că nu ar fi putut „vota” ca la ei acasă.

Într-adevăr, discuţii de fraudare a alegerilor sunt mai în toate ţările, asta pentru că întotdeuna se găseşte unu mai cu moţ să voteze de 2 ori (în cazul fericit). Însă miza Republicii ar fi fost acum schimbarea de regim politic. Regim care în unele ţări s-a schimbat cu război (Irak) sau revoluţii (mai toate ţările din fostul bloc comunist). Deci ei, după ce-au tărăgănat-o mai bine de 1 an că, vezi doamne, fac referendum să schimbe clasa politică care e învechită, comunistă (mă refer la culoarea politică) şi care nu urmăreşte bunăstarea populaţiei, la referundum s-a prezentat numa o bucăţică mică din felia mare de votanţi.

Acum bineînţeles că sunt discuţii cum ca partidul comunist a avut o campanie mult mai amplă de încurajare a oamenilor să stea acasă. Sau că presa (măi animalelor!) ar fi creat o imagine nerealistă ale scopurilor acestor alegeri. Totuşi, şi dacă Partidul i-ar fi ţinut legaţi de calorifere în case, şi dacă presa ar fi comparat democraţia cu ciuma (ipotetic vorbind), tot ar fi fost mai multă lume care şi-ar fi mişcat codârlele la vot, măcar să spună că nu sunt de acord cu schimbarea modului de alegere a preşedintelui.

Pe de altă parte, discuţia poate fi dusă şi dintr-un alt sens. Şi anume, nu au existat campanii de informare cu privire la referendum pe înţelesul populaţiei, sau aceasta nu a fost obişnuită cu votul. Adică, oamenii dacă de-a lungul timpului nu prea au avut alternative la vot acum nu s-au dus, considerând orice altă activitate mai profitabilă decât mersul la vot. (Moldovenii aleg doar parlamentarii o dată al 4 ani). Iar acum ajung unde vroiam...

Să nu fi folosit propovăduitorii democraţiei formula potrivită pentru a se impune? Să nu fi folosit ei victimele de la revoluţia Twitter? Să nu fi vorbit ei de victime ale comunismului, de sărăcie, şi mai ales de libertate? Sau să nu fi avut aceste concepte rezonanţă în rândul votanţilor? S-au pur şi simplu democraţia este visul populaţiei tinere, puţină la număr.

Indiferent de răspunsurile date la la întrebările de mai sus, moldovenii ne-au arătat că nu mai sunt fraţii noştri, că nu mai au acelaşi sânge şi mai important, nu mai au aceleşi valori morale. În România post comunistă democraţia este clar valorificată prin prisma libertăţilor pe care teoretic le-am recăpătat atunci. De asemenea, la schimbare acced majoritatea românilor, iar la schimbarea de la comunism au mizat atat de mult pe democraţie încât unii şi-au pierdut vieţile. Într-adevăr moldovenii au exemple de ţări care au avut parte de o tranziţie anevoioasă, dar măcar au avut curajul să ajungă în momentul acesta.